Sperante pentru finalizarea Catedralei ‘Nasterea Domnului’ din Braila

Autoritatile locale brailene au facut front comun pentru a termina, anul acesta, lucrarile la Catedrala ‘Nasterea Domnului’, constructie inceputa in 1990, transmite corespondentul Rompres. Pentru finalizarea constructiei mai sunt necesare 40 miliarde de lei, din care 30 miliarde de lei pentru pictura sfantului locas, bani pe care reprezentantii administratiei publice locale au promis ca vor incerca sa-i identifice si sa-i directioneze spre acest obiectiv. ‘Vrem sa dispara acest santier, pentru ca este o rusine ca sta de atata timp acolo. Impreuna cu primarul si cu prefectul incercam sa gasim fonduri pentru a termina Catedrala pana in toamna’, a declarat presedintele CJ Braila, Gheorghe Stancu. Altarul Catedralei din Braila a fost sfintit anul trecut in a doua zi de Craciun, de catre PS Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos, primind hramul ‘Nasterea Domnului Iisus Hristos’. Piatra de temelie a sfantului lacas a fost pusa in 1990, Catedrala fiind ridicata in memoria celor 43 de martiri, cazuti in Braila, in decembrie 1989, pe platoul din fata Casei Albe, astazi Piata Independentei. Locul unde este amplasata Catedrala a fost sfintit pe 16 aprilie 1990, de PS Casian Craciun, la eveniment fiind prezent, la vremea respectiva, IPS Antonie al Ardealului, precum si reprezentanti ai ministerelor cultelor din Romania si Republica Moldova. Intre 1990-1996, s-au efectuat sapaturile pentru perna de balast, in acest scop aducandu-se 15 garnituri de tren pline cu piatra. In 1996, la 29 august, lucrarile Catedralei au fost resfintite, dupa ce s-a primit o donatie importanta, de peste 800 milioane lei, din partea mai multor banci din Braila. Intre 1996-1998, s-au realizat partea de infrastructura si subsolul, cu ajutor financiar primit din partea Primariei Braila si a sponsorilor, reusindu-se sa se stranga, la acea vreme, 400 milioane de lei. Pe 24 decembrie 1998, PS Casian Craciun a oficiat o noua slujba religioasa in capela Catedralei, aducand printre crestini speranta ca finalizarea constructiei este aproape. Anul 2000 a fost cel in care, pentru prima data, Primaria Braila, prin Consiliul local municipal, s-a implicat oficial, alocand de la buget, pana in anul 2004, suma totala de 14 miliarde lei. Tot in perioada 2000-2004, si Ministerul Culturii si Cultelor a dat pentru aceasta constructie patru miliarde lei. In 2003, prin efortul unor sponsori, au fost aduse din Grecia clopote pentru Catedrala, iar in prezent credinciosii din Braila asteapta ziua in care acestea vor bate, vestind finalizarea lucrarilor sfantului lacas.

Comentarii Facebook


Știri recente