Spectacolul Sus la poarta raiului la Torino

Teatrul Gobetti din Torino a găzduit în ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2012, în cadrul manifestației Natale con fiocchi organizată de Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II în colaborare cu Primăria din Torino – prin Commitato interfedi – spectacolul cultural și spiritual românesc intitulat: „Sus la poarta raiului”, după cum informează site-ul episcopia-italiei.it.

„Evenimentul încărcat de tradiție și simțire românească a fost bine primit de publicul italian, care s-a bucurat participând la obiceiurile de veacuri ale culturii noastre tradiționale din perioada sărbătorilor de iarnă: colindatul legat de praznicul Nașterii Domnului, uratul, dansul popular”, a precizat Andrei Valeriu Grosu.

În deschiderea spectacolului, prezentat de Pr. Lucian Roșu, paroh al Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, cei prezenți au putut asculta un mic concert de colinde susținut de corul mixt pe voci „Cântăm Domnului” al Parohiei „Sfânta Parascheva”, coordonat de Arhidiaconul Cristian Vasilescu.

În continuare, grupul de muzică psaltică „Dynamis” al Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, coordonat de Preotul Iustin Androne, a susținut un recital de colinde psaltice.

Grupul mixt vocal-instrumental de tineri „Nepsis” al Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II, coordonat de diaconița Nicoleta Iustina, a contribuit la înfrumusețarea spectacolului prin cântări încărcate de emoție.

Repertoriul tradițional al obiceiurilor și datinilor românești de iarnă a cuprins colinde și dansuri populare și tradiționale, precum Capra, Călușarii, Ursul.

Tot acum s-au alăturat și grupul „Busuiocul”, coordonat de Jean Ungureanu, și grupul de tradiții populare al Asociației italo-române-moldovenești „Dacia”.

Comentarii Facebook


Știri recente