Spectacolul muzical religios la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați

La Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați a avut loc joi, 7 aprilie 2011, spectacolul muzical pentru cor și orchestră intitulat sugestiv În vremea aceea…, după cum ne informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Evenimentul, găzduit de Arhiepiscopia Dunării de Jos, a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Universitatea Ovidius-Secția Artă Sacră din Constanța, Colegiul Național de arte Regina Maria din Constanța, în colaborare cu Teatrul Muzical din Galați.

În deschidere au concertat corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, precum și corul Departamentului de Teologie din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității Dunărea de Jos.

Sub orchestrația maestrului prof. dr. Horațiu Alexandrescu, au urcat pe scenă Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, Corul Cantilena al Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța, precum și instrumentiștii de la Colegiul Național de Arte Constanța.

La spectacol, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, au mai fost prezenți reprezentanți ai Permanenței Consiliului Eparhial, preoți din întreg cuprinsul Eparhiei, oameni de cultură din județele Galați și Brăila, studenți ai Departamentului de Teologie din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, elevi ai Seminarului Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galați, elevi ai liceelor de la Dunărea de Jos, precum și iubitori de muzică și spiritualitate românească.

În cuvântul de final, chiriarhul Dunării de Jos a mulțumit tuturor participanților și organizatorilor pentru minunatele momente cultural-artistice oferite cu două săptămâni înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente