SONFR Craiova și-a întocmit agenda de activități pentru perioada Postului Mare

Ieri, 12 martie 2009, s-a întrunit Comitetul Director al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR) din Craiova pentru a stabili programul activităților misionar-caritabile și culturale din perioada Postului Mare.

După cum a precizat doamna Adriana Bursuc, președinta SONFR Craiova, în această perioadă vor continua vizitele obișnuite efectuate de către membrele Societății, în special la căminele de bătrâni și la penitenciarele din Craiova. Cu sprijinul preoților din aceste unități și a celor de la parohia „Sfântul Nicolae”, va fi săvârșită slujba Sfântului Maslu în fiecare din aceste cămine și penitenciare. De asemenea, Grupul vocal „Renașterea”, împreună cu copiii de la Grădinița „Sfânta Ana”, patronată de către SONFR Craiova, vor susține un spectacol de muzică și poezie închinat praznicului Învierii Mântuitorului, la Căminul de bătrâni din cartierul Craiovița Nouă. În programul acțtivităților mai figurează pelerinaje la mânăstirile Magalvit și Brâncoveni și, de asemenea, vor fi pregătite pachete cu alimente și îmbrăcăminte pentru a fi distribuite persoanelor nevoiașe de sărbătoarea Învierii Domnului.

Sursa: m-ol.ro

Comentarii Facebook


Știri recente