Solidaritate creștină pentru restaurarea patrimoniului cultural

Într-o scrisoare adresată D-lui Adrian IORGULESCU, Ministrul Culturii și Cultelor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române exprimă solidaritatea față de restaurarea turnului bisericii evanghelice din Bistrița, distrus de un incendiu în luna mai 2008:

Excelenței Sale,

Domnului Adrian Iorgulescu,

Ministrul Culturii și Cultelor

Domnule Ministru,

Am aflat cu părere de rău despre incendiul care a distrus turnul și acoperișul locașului de cult evanghelic din orașul Bistrița.

În duhul solidarității creștine, Biserica Ortodoxă Română sprijină restaurarea acestui monument de arhitectură, aflat în patrimoniul cultural național și atât de cunoscut pe plan extern. Considerăm că orice inițiativă care are ca obiectiv sprijinirea semenilor noștri aparținând altor Biserici creștine contribuie la întărirea relațiilor ecumenice și la promovarea păcii interconfesionale și a toleranței interetnice.

În acest sens, Vă rugăm, Domnule Ministru, să întreprindeți cele ce veți considera de cuviință în găsirea unor soluții pentru restaurarea lăcașului de cult, împlinindu-se astfel dorința locuitorilor din Bistrița și a tuturor Bisericilor creștine locale.

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente