Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara în sprijinul celor nevoiași

Numeroase credincioase din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei desfășoară, de aproape 20 de ani, o serie de acțiuni caritabile în sprijinul persoanelor aflate în suferință, în cadrul Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Bogata activitate social-culturală și misionar-filantropică întreprinsă de aceste ‘mironosițe ale lui Hristos’ reprezintă pentru cei suferinzi un real folos și o mângâiere, dar mai ales o binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Societatea Femeilor Ortodoxe din Timișoara a luat ființă în luna mai a anului 1991 și a funcționat ca filială a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România până în anul 2005, când a fost constituită, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, ca persoană juridică cu statut propriu, sub denumirea de Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe (SFCO) din Timișoara.

Scopul SFCO este întărirea credinței și moralei creștin-ortodoxe a persoanelor aflate în suferință, organizarea de activități social-educative și de caritate, precum și promovarea valorilor culturale a spiritualității creștin-ortodoxe în rândul diferitelor categorii sociale.

„Organizăm lunar vizite la spitalele și clinicile timișorene, la Spitalul Municipal, Clinica de Oncologie și Chimioterapie, Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă, precum și la spitalele de neuropsihiatrie din Jebel și Gătaia din județul Timiș. La Jebel, cu sprijinul Centrului Eparhial din Timișoara, ne-am îngrijit de amenajarea unei capele în incinta spitalului, unde se oficiază pentru cei bolnavi, în duminici și de sărbători, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu. Cu ocazia vizitelor, stăm de vorbă cu pacienții, citim rugăciuni împreună cu ei, iar la sfârșit, le împărțim iconițe, cărți de rugăciuni și pachete cu fructe și alimente. Aceștia se bucură foarte mult, nu atât pentru ceea ce le ducem, cât pentru faptul că au cu cine să stea de vorbă, au pe cineva care să le spună o vorbă bună, un cuvânt de întărire și mângâiere pentru ușurarea necazurilor lor’, a mărturisit Doina Seracin, președinta SFCO – filiala Timișoara.

Începând cu anul 1996, membrele SFCO din Timișoara participă la Ziua Mondială de rugăciune a femeilor creștine împreună cu credincioasele de la cultul romano-catolic, greco-catolic, reformat și evanghelic luteran, implicându-se totodată în organizarea și desfășurarea acestei întâlniri ecumenice.

Comentarii Facebook


Știri recente