Sărbătorim astăzi Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la o zi după Dumnezeiasca Arătare. Cum era privit Înaintemergătorul Domnului în popor și cum s-a smerit pe sine pentru a mărturisi pe Mântuitorul vom arăta în cele ce urmează.
Sfântul Ioan Botezătorul însuși mărturisea despre Hristos, după cum relatează Evanghelia după Ioan: ‘Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez’ (Ioan 3, 30). În imnele Sfântului Efrem Sirul la Arătarea Domnului, ‘striga Ioan: După mine vine, dar e mai înainte de mine. Sunt doar glasul, nu Cuvântul. Sunt sfeșnic, nu Lumina, stea care răsare înaintea Soarelui dreptății’ (Imnul 1, 9).
Evanghelia apocrifă a lui Iacob amintește că, atunci când Irod a poruncit să fie omorâți pruncii, Elisabeta, ruda Fecioarei Maria, l-a luat pe Ioan, fiul său, și a fugit în munți, pentru a se ascunde: ‘Elisabeta, ruda ei, auzind și ea că ucigașii regelui umblă după Ioan, își luă pruncul și fugi cu el în munți să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfâșiată de durere, Elisabeta strigă: Munte al lui Dumnezeu, primește la adăpostul tău o mamă cu prunc mic! Și îndată muntele se deschise și o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoțea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei și le purta de grijă’.
Asemenea pruncului Iisus, Ioan a scăpat de ascuțișul sabiei ostașilor și a crescut în pustiu. Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiereul antiohian care prin baia Botezului a primit numele Proorocului și Înaintemergătorului Domnului, ne cheamă să vedem cu ochii minții pe cel ce propovăduia în pustiul Iordanului pe Mântuitorul: ‘Gândește-te ce priveliște minunată era să vezi un om de treizeci de ani pogorându-se din pustie, fiu de arhiereu, neavând nevoie de vreun lucru omenesc, prin toate arătând sfințenia și având cu el pe proorocul Isaia. Alături de el era și Isaia, propovăduind și zicând: Acesta este despre care v-am spus că va veni strigând și propovăduind totul cu strălucită voce în pustie!’ Într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul a fost propovăduit de proorocul Isaia, care spune: ‘Un glas strigă: În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru’ (Isaia 40, 3). El însuși mărturisea despre sine: ‘Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Îndreptați calea Domnului’, precum a zis Isaia proorocul’ (Ioan 1, 23).
‘Minunat și neobișnuit lucru era să vezi atâta răbdare într-un trup omenesc!’
Sfântul Evanghelist Matei prezintă pe Ioan Botezătorul cu îmbrăcăminte din peri de cămilă și cingătoare de piele împrejurul mijlocului său. De altfel, această descriere este recomandată și în ‘Erminia picturii bizantine’ a lui Dionisie din Furna pentru pictarea icoanei sfântului. ‘Minunat și neobișnuit lucru era să vezi atâta răbdare într-un trup omenesc! Ioan n-a arat nici pământ, n-a tăiat nici brazdă, n-a mâncat nici pâinea în sudoarea feței, ci masa îi era improvizată, îmbrăcămintea mai simplă decât masa, iar locuința mai ușor de găsit decât îmbrăcămintea. N-avea nevoie de acoperiș, de pat, de masă, de nimic din toate acestea, ci arăta în trupul lui viață îngerească’, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.
În comentariul la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur descrie contextul social din Țara Sfântă, la treizeci de ani după Nașterea Domnului. Ioan Botezătorul, revenit din pustie, propovăduia și boteza cu botezul pocăinței în apa Iordanului: ‘Viața lui Hristos era umbrită deocamdată și se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuși îndată a trecut iarăși în umbră. De aceea trebuia ca ieșirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreț’.
‘Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit’
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește și textele evangheliștilor ce relatează momentul Botezului Domnului. Evreii veneau la malul râului Iordan pentru a fi botezați de proorocul Ioan. Judecat în cheia gândirii omenești, tabloul pare îndreptățit: ‘Mulți socoteau că Ioan este mai mare decât Iisus, pe de o parte pentru că Ioan trăise tot timpul în pustie, pentru că era fiu de arhiereu, pentru că purta o îmbrăcăminte ca aceea, pentru că-i chema pe toți la botez și pentru că s-a născut dintr-o femeie stearpă, iar pe de altă parte, pentru că Iisus era născut de o fată sărmană – că nu era cunoscută încă de toți nașterea din Fecioară -, pentru că locuise în casă, pentru că trăise la un loc cu toți oamenii, pentru că purta haine la fel cu toți ceilalți. Îl socoteau mai mic decât Ioan și pentru că nu știau încă nimic de tainele mari ale lui Hristos. S-a mai întâmplat apoi să mai fie și botezat de Ioan, fapt care le întărea și mai mult bănuiala, chiar dacă n-ar fi fost nici una din pricinile de mai sus. Gândeau, deci, că și Hristos este unul din cei mulți. Că își spuneau: N-ar fi venit la botez odată cu toți oamenii, dacă n-ar fi fost ca unul din ei; Ioan este, deci, mai mare decât El și cu mult mai minunat’.
Până la vârsta de 30 de ani despre Mântuitorul Hristos știm numai că a primit rânduiala iudaică de a fi tăiat împrejur, a fost prezentat la templu și a tâlcuit Scriptura Vechiului Testament în templu, pe când era de 12 ani. Așadar, necunoașterea evreilor nu era din ignoranță, ci era un fapt firesc, întrucât Iisus dusese viață de om simplu, ajutând pe Dreptul Iosif în ale tâmplăriei. În Evanghelia după Ioan, chiar Sfântul Ioan Botezătorul lămurește că nici măcar el nu-L cunoștea pe Mântuitorul (‘Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă’, Ioan 1, 30-1). Cel din urmă prooroc al Domnului știa numai semnele ce se vor arăta atunci când Acesta va veni la el să fie botezat (‘Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt’, Ioan 1, 33).
De aceea, s-a auzit glas din ceruri mărturisindu-L: ‘Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit’ (Matei 3, 17). Iar pentru ca epifania să fie deplină, Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum se risipește orice urmă de îndoială: ‘Pentru că glasul care a spus: Acesta este Fiul Meu cel iubit, părea multora mai potrivit lui Ioan decât lui Iisus – că glasul din cer n-a spus: Acesta, Care Se botează, ci numai: Acesta, așa că fiecare din cei ce au auzit au bănuit că glasul a fost mai degrabă despre cel ce botează decât despre cel botezat și din pricina vredniciei Botezătorului, dar și din pricina tuturor celor spuse – a venit Duhul în chip de porumbel, atrăgând glasul către Iisus și făcând tuturor cunoscut că Acesta a fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus Care Se boteza’. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 7 ianuarie 2012)
