Vineri, 25 decembrie , în ziua prăznuirii Nașterii Domnului, Înalt Preasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova. A doua zi de Crăciun, zi în care se sărbătorește și Sfântul Nicodim, ocrotitorul Olteniei, Înalt Preasfinția Sa va sluji la Sfânta Mănăstire Tismana din Județul Gorj. Duminică, 27 decembrie, în cea de-a treia zi de Crăciun și ziua sărbătoririi Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Înalt Preasfinția Sa va sluji la Parohia Sfântul Ștefan – Lunca Jiului din Municipiul Craiova, informează mitropoliaolteniei.ro
Vineri, 1 ianuarie, Înalt Preasfinția Sa va sluji în sobor la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, iar Duminică, 3 ianuarie, Înalt Preasfinția Sa va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Maica Domnului Dudu din Craiova.
Miercuri, 6 ianuarie, în ziua praznicului Botezului Domnului, Înalt Preasfinția Sa va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, iar joi, 7 ianuarie, în ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, Înalt Preasfinția Sa va sluji Sfânta Liturghie la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Craiova.
Duminică, 10 ianuarie, în duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinția Sa dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va sluji Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan Toți Sfinții din Craiova.
Sâmbătă, 9 ianuarie, începând cu orele 18.00, Înalt Preasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei va oferi la Palatul Mitropolitan din Craiova o recepție cu ocazia noului an.