Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului de Sfintele Paști

Credincioșii bănățeni s-au bucurat și în cea de a doua zi a Paștelui de binecuvântările ierarhilor care îi păstoresc. Aceștia au făcut vizite canonice la parohiile și la mănăstirile din eparhiile pe care le au în grijă.

Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Veche, informează „Ziarul Lumina”. În cuvântul de învățătură, cu tema ‘Izvorul darurilor dumnezeiești’, pe temeiul textului Evangheliei sărbătorii, chiriarhul a arătat că omul credincios simte prezența lui Dumnezeu în lume prin toate darurile pe care Acesta le revarsă peste noi, amintite de Proorocul Isaia. În cadrul slujbei, Înalt Preasfinția Sa a hirotonit diacon un tânăr teolog și cantor al catedralei.

În a treia zi de Paști, Înalt Preasfinția Sa a participat la sfintele slujbe de la Catedrala arhiepiscopală cu hramul ‘Sfânta Treime’ din Arad, iar în finalul zilei a fost prezent în mijlocul credincioșilor arădeni la slujba Vecerniei de la Catedrala arhiepiscopală.

Slujiri pascale în Episcopia Caransebeșului

În a doua zi de Paști, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la biserica cu hramul ‘Schimbarea la Față’ din cartierul reșițean Govândari. La slujbă au participat autorități locale, precum și un număr impresionant de credincioși. La final, Preasfințitul Lucian a rostit un cuvânt de învățătură.

‘Suntem în a doua zi de Paști, bucurându-ne și veselindu-ne împreună cu îngerii, mironosițele femei și Apostolii care au primit cei dintâi vestea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne bucurăm că în acest an, în premieră în Episcopia Caransebeșului, în cele două municipii, Reșița și Caransebeș, am primit cu ajutorul lui Dumnezeu la timpul potrivit, cu câteva minute înainte de miezul nopții, Sfânta Lumină de la Ierusalim, o lumină care se pogoară din cer în fiecare an la sărbătoarea sărbătorilor, la Sfintele Paști, atunci când toți ortodocșii prăznuiesc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și când zeci de mii de pelerini primesc această lumină cerească și iată pe calea aerului am primit și noi Sfânta Lumină’, a arătat Preasfinția Sa.

În a treia zi de Paști, Preasfințitul Lucian s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei ‘Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș’ din Caransebeș. Cu acest prilej a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură.

‘Așa a binevoit Dumnezeu ca în a treia zi de Paști să slujim aici, în cea mai apropiată biserică din Caransebeș, apropiată din punct de vedere duhovnicesc și apropiată ca și distanță de Centrul eparhial. Până nu de mult a fost biserica Seminarului Teologic ‘Ioan Popasu’ din Caransebeș, iar în urmă cu câțiva ani s-a înființat aici Parohia ‘Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș’. În urmă cu 25 de ani am venit pentru prima dată în această biserică și iată după 25 de ani, în anul mântuirii 2012, la praznicul Învierii Mântuitorului, slujim aici și ne rugăm împreună cu preoții, diaconii și cu credincioșii la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ca Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să ne dăruiască și nouă tuturor pace, bucurie și viață veșnică’, a arătat Preasfinția Sa.

Vizită arhierească în Parohia Lugoj II și la Mănăstirea Dobrești

În a doua zi de Sfintele Paști, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Lugoj II, Protopopiatul Lugoj. În prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramurile ‘Învierea Domnului’ și ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’, târnosită în anul 2009.

După slujbă, Preasfinția Sa a transmis celor prezenți binecuvântarea și gândurile de bine ale Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, și le-a împărțit iconițe cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În a treia zi a slăvitului praznic, Preasfințitul Paisie a slujit la Mănăstirea Dobrești, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica monument istoric din localitate, care datează din anul 1852. Soborul slujitorilor a fost alcătuit din clerici ai obștii monahale conduse de protosinghelul Matei Buliga, dar și din slujitori de la mai multe parohii învecinate. La slujbă au participat autorități locale, precum și numeroși credincioși și credincioase, care la momentul potrivit s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La invitația protosinghelului Matei Buliga, corul Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși din Lugoj condus de prof. Alina Bogoevici a dat răspunsurile liturgice și a susținut un recital de imne și cântări specifice Sfintelor Paști.

În final, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a transmis obștii monahale și credincioșilor din Dobrești binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, originar de pe aceste meleaguri bănățene, și le-a împărțit iconițe cu Învierea Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente