Slujire misionară și social filantropică în parohia Satu Costi, județul Galați

În cadrul manifestărilor dedicate „Anului Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”, Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat programele misionare și social-filantropice desfășurate în parohiile sărace de pe teritoriul canonic al Eparhiei.

În acest context, astăzi, 11.10. 2012, în parohia Satu Costi din Protoieria Galați, un sobor format din 7 preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu, dup[ cum informează edj.ro. Parohia Satu Costi face parte din categoria parohiilor mici ale eparhiei, numărând aproximativ 100 de familii.

La slujbă au participat cca 40 de credincioși care, după ce au fost unși cu untdelemn sfințit, au fost mângâiați și cu mici daruri de suflet, precum „Carte de rugăciuni pentru bolnavi”, editată de Arhiepiscopia Dunării de Jos, revista eparhială „Călăuza ortodoxă” și iconițe.

Într-o autentică împreună-lucrare, slujirea sfințitoare din biserică a fost prelungită în slujirea medicală prin aportul adus de medicii din caravana medicală a Centrului Medical „Irina” care au oferit consultații gratuite tuturor celor bătrâni și bolnavi, fără sprijin și lipsiți de posibilități materiale.

De asemenea, în urma consultațiilor de specialitate și a tratamentelor prescrise au fost oferite și medicamente gratuite.

La final, preoții slujitori împreună cu membrii Consiliului și Comitetului parohial au vizitat la domiciliu persoanele vârstnice și nedeplasabile, aflate în evidențele speciale ale parohiei, oferindu-le asistență religioasă și medicamente.

Evenimentele de la parohia Satu Costi se înscriu în calendarul misionar eparhial prevăzut pentru anul 2012, conform căruia în toate parohiile sărace și filialele din eparhie se va oficia slujba Sfântului Maslu cu 7 preoți și vor fi organizate caravane medicale.

Comentarii Facebook


Știri recente