Slujire Chiriarhală la Parohia Cârnecea din Protopopiatul Oravița

În Duminica Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Cârnecea, Protopopiatul Oravița, informează episcopiacaransebeșului.ro. Cu acest prilej, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au participat autorități locale alături de un număr însemnat de credincioși. La momentul cuvenit Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a rostit un cuvânt de învățătură: „Iată că astăzi 13 februarie 2011, în Duminica Vameșului și a Fariseului, la începutul perioadei Triodului suntem cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, aici, în parohia Cârnecea, în mijlocul dumneavoastră, în această biserică monument istoric și ocrotită de Maica Domnului, pentru a binecuvânta Împărăția Preasfintei Treimi. Învățăm din Evanghelia de astăzi cum să ne rugăm. Mântuitorul rostește o pildă atât de frumoasă și cunoscută nouă celor care frecventăm sfânta biserică în fiecare duminică și sărbătoare. Mântuitorul ne pune în față două modele de rugăciune, rugăciunea vameșului și rugăciunea fariseului, doi oameni care au mers la biserică, doi oameni care au urcat la Templu din Ierusalim să se roage Domnului Dumnezeului Savaot, unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul în loc să se roage cu umilință, cu smerenie, cu credință nădejde și dragoste, rugăciunea fariseului s-a transformat într-o laudă de sine”.

La final, părintele paroh Păunița Secula a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Lucian pentru purtarea de grijă și pentru faptul că pentru prima dată în Biserica parohială din Cârnecea s-a săvârșit o liturghie arhierească.

Biserica cu hramul „Adormirea maicii Domnului” din localitatea Cârnecea a fost construită între anii 1834-1836 de către nobilul sârb Spasie Iagodici care este înmormântat în pronaosul Bisericii, iar pictura a fost realizată în anul 1936 de către pictorul Nicolae Popovici din Grădinari.

Comentarii Facebook


Știri recente