Slujire arhrierească la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena’ din com. Ghimpați, jud. Giurgiu

În Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere), 24 mai a.c.,Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena’ din com. Ghimpați, satul Copaciu, jud. Giurgiu, Protoieria Mihăilești. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a acordat distincția de iconom stavrofor părintelui Anicescu Marian, parohul bisericii, pentru activitatea deosebită din punct de vedere pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc, desfășurată în parohie. În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a vorbit despre pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea vindecării orbului din naștere, subliniind, totodată, că acesta a fost mai întâi vindecat de orbirea trupească, dăruindu-i apoi și priveliștea lumii duhovnicești. La final, Preasfința Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să-și arate credința în Dumnezeu, asemeni celui vindecat, și să urmeze pildele de dragoste față de aproapele și de săvârșire a binelui, pe care ni le înfățișează Mântuitorul Hristos.

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente