Slujire arhierească la Parohia Sf. Ioan Botezătorul, Stockholm

Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, a slujit duminică, 23 septembrie 2012, în mijlocul credincioșilor Parohiei Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul din cartierul Solna, în capitala Suediei.

Preasfinția Sa, le-a vorbit românilor din Stockholm despre semnificația sărbătorii Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

„Fiind astăzi în calendarul creștin ortodox zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul de către dreapta Elisabeta, l-am rugat pe Sfântul Ioan, prietenul Mirelui Bisericii, dar și prietenul și ocrotitorul nostru să mijlocească pentru noi. Mâna care s-a atins de preacuratul creștet al Stăpânului la botezul din Iordan să o înalțe către Domnul pentru noi ca cel care are îndrăznire multă, fiind mai mare decât toți prooroci și fiind binecuvântat de Hristos încă din pântecele Maicii sale și apoi mărturisit de către el. Ne-am bucurat și ne-am întărit astăzi duhovnicește, în taina Sfintei Liturghii, de familia Bisericii aici unde departe de țara noastră ne păstrăm și ne cultivăm credința și identitatea noastră românească și creștin-ortodoxă”, a spus Preasfinția Sa potrivit Radio TRINITAS.

FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente