Slujire arhierească la Parohia Luminița din Protopopiatul Babadag

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii s-a aflat miercuri, 14 martie 2012, în mijlocul credincioșilor din Parohia Luminița, Protopopiatul Babadag. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice fiind date de către grupul psaltic „Thronos” al Patriarhiei Române condus de diaconul Mihai Bucă, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

La vremea cuvenită mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Visarion a subliniat importanța deosebită a Postului Mare pentru viața creștină ca și semnificația acestei sfinte liturghii specifice perioadei prepascale.

Anul trecut în urma lucrărilor de restaurare sfântul locaș cu hramul „Sfântul Dumitrie izvorâtorul de mir” din Luminița a fost resfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului împreună cu Preasfințitul Visarion.

Comentarii Facebook


Știri recente