Slujire arhierească la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău

Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat duminică, 28 noiembrie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, informează mitropoliabasarabiei.md.

În cuvântul său de învățătură, rostit după Sfânta Slujbă, Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru a tâlcuit înțelesurile adânci ale Pildei samarineanului milostiv, pericopă evanghelică care se citește în Duminica a XXV-a după Rusalii, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

„Deloc întâmplător faptul că această Evanghelie se citește la începutul Postului Crăciunului, anume pentru ca să ne aducă aminte că Mântuitorul Iisus Hristos, Samarineanul milostiv, părăsește cerul și vine la noi în chip de copil, se naște într-o peșteră rece pentru ca să ne încălzească și să ne vindece sufletele slăbănogite de patimi. În această perioadă de pregătire pentru întâlnirea cu Pruncul Iisus, ne spovedim, ne deschidem rănile sufletului, iar El, tainic, ni le spală, toarnă peste ele vin și untdelemn, dăruindu-ne leacul tămăduitor. Perioada postului să fie un timp de curățire și vindecare a sufletului ca să-l putem primi pe Soarele dreptății, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a mai spus Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru.

Comentarii Facebook


Știri recente