Slujire arhierească la Paraclisul mitropolitan Sfântul Ilie din Craiova

Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită în Paraclisul mitropolitan “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Craiova, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, după cum ne-a transmis Diac. Gheorghe Cioiu, IPS Părinte Mitropolit Irineu a tâlcuit câteva învăţături desprinse din textul evanghelic al acestei duminici (Marcu 1, 1-8), subliniind importanţa şi semnificaţia teologică a aşezării acestei pericope evanghelice înaintea sărbătorii Botezului Domnului. “Aşezarea acestei evanghelii înainte de praznicul Botezul Domnului este importantă pentru că ne pregăteşte să întâmpinăm acest mare praznic, să întâmpinăm aşa cum se cuvine ziua în care s-a arătat Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O sărbătoare care, la fel ca toate celelalte sărbători creştine, nu reprezintă numai un eveniment istoric, ci este în primul rând o prezenţă reală a Mântuitorului Iisus Hristos, prezenţă simţită de către credincioşii care vin la Biserică şi trăiesc aceste evenimente în chip duhovnicesc. Noi mărturisim pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care S-a făcut om pentru mântuirea noastră, mărturisim pe Tatăl care a vestit: <<Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit>>(Matei 3, 13 -17), mărturisim pe Sfântul Duh, Cel care s-a pogorât în chip de porumbel peste Mântuitorul Hristos, mărturisim toată învăţătura, dogma şi cultul nostru creştin ortodox, într-un cuvânt, mărturisim Botezul creştin care se săvârşeşte în numele Prea Sfintei Treimi. În această mărturisire noi trăim permanent în prezenţa Mântuitorului, iar Sfânta Liturghie devine o permanentă întâlnire cu Dumnezeu. Şi ori de câte ori serbăm Crăciunul, ori de câte ori sebăm Boboteaza, noi trăim aceste evenimente ca sărbători ale prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos. Aşa cum El S-a născut în urmă cu două milenii, aşa se naşte în fiecare an pentru fiecare dintre noi în parte, de la copil la adolescent sau bătrân. De aceea este foarte importantă sublinierea Sfântului Evanghelist Marcu din Evanghelia de astăzi, că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu. Este aceasta cea mai bună veste pe care lumea a primit-o de la Dumnezeu, că însuşi Fiul Tatălui ceresc S-a făcut om asemenea nouă din Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar cel care anunţă această veste este Sfântul Ioan Botezătorul, Înintemergătorul Domnului, cel care a avut misiunea sfântă de a pregăti venirea Mântuitorului acestei lumi”, a spus IPS Irineu.

Biserica „Sfântul Ilie” – repere istorice

Biserica „Sfântul Ilie” a fost construită de vornicul Ilie Otetelişanu în jurul anului 1720. Ea a fost refăcută din temelii în anii 1892-1893, când a fost pictată de renumitul pictor Gheorghe Tăttărescu (este considerată ultima biserică pictată de Gheorghe Tăttărescu). Ca vechime, este a doua biserică de zid din Craiova, fiind construită după Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru”. A suferit reparaţii capitale în perioada 1840-1845 şi a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, hramul ei primind şi numele mahalalei în mijlocul căreia funcţiona ca lăcaş de cult creştin-ortodox.

Comentarii Facebook


Știri recente