Slujire arhierească la Paraclisul mitropolitan Sfântul Ilie din Craiova

Câteva sute de credincioși au participat astăzi, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Craiova, după cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre semnificația Evangheliei rânduită a fi citită în Duminica dinaintea Nașterii Domnului (Matei 1, 1-25), care ne prezintă genealogia Mântuitorului. „Cartea neamurilor Mântuitorului ne demonstrează că noi suntem familia Sa, așa cum ne spune si Sfântul Apostol Pavel: ..suntem din neamul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 17, 29). Suntem așadar neamul lui Dumnezeu pentru că El este Tatăl nostru, iar noi ne numim frați și surori prin creație, prin credință și prin Sfânta Taină a Botezului. Fapt ce ne dă curajul și tăria de a ne încredința sufletele și nădejdea noastră Mântuitorului Iisus Hristos, cel care a luat asupra Sa firea omenească stricată prin păcat, ca s-o înnoiască, s-o sfințească, s-o îndumnezeiască. Biserica a rânduit astfel, să se citească genealogia Mântuitorului în Duminica de dinaintea Nașterii Domnului, pentru a reaminti care este rolul familiei în această lume, pentru a reaminti că familia este locul unde Dumnezeu locuiește și unde se nasc sfinții. Pentru că toți cei născuți și botezați sunt chemați de Dumnezeu la sfințenie, iar El, ca Părinte, îi înfiază pe fiecare, și așa, cu toții devenim copii iubiți ai lui Dumnezeu” a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Sfânta Liturghie a fost marcată și de hirotonia întru preot, pe seama Bisericii Sfântul Ilie din Craiova, a diaconului Alexandru Bogdan Samfira și de hirotonia întru diacon, pe seama Catedralei mitropolitane Sfântul Dumitru din Craiova, a teologului Viorel Ghencea.

Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” – repere istorice

Așezată în zona centrală a Craiovei, Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” este unul dintre reperele importante ale vieții religioase și culturale ale Cetății Băniei. Ea fost ctitorită de vornicului Ilie Otetelișanu în anul 1720 și refăcută din temelii în 1893. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tăttărescu, fiind considerată ultima biserică pictată de acesta. Sfântul locaș a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, numele Sfântului Ocrotitor Ilie fiind dat și cartierului în mijlocul căruia se află. Tot aici a fost înființată, în 1837, Școala de fete „Lazaro – Otetelișanu”, considerată prima școală de fete din Oltenia.

Comentarii Facebook


Știri recente