Slujire arhierească la Ostrov, prot. Babadag

În Duminica I după Rusalii, la 10 iunie 2012, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Adormirea Maicii Domnului din localitatea Ostrov, prot. Babadag.

În cuvântul de învățătură rostit mulțimii mare de credincioși Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa Evangelică a Duminicii Tuturor Sfinților.

Pentru vrednicia arătată în slujba Casei Domnului P.C. pr. paroh Emil Ionescu a fost hirotesit sachelar.

Construită în anul 1937 biserica a fost sfințită în anul 1955 de către episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, iar acum se află în șantier de pictură, în stadiul final urmând a fi resfințită în curând.

După cum ne informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii, în aceeași zi Preasfinția Sa a binecuvântat o nouă troiță ridicată la intrarea în comună precum și casa parohială. Seara Chiriarhul locului a săvârșit Slujba Vecerniei misionare în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Tulcea.

Comentarii Facebook


Știri recente