Slujire arhierească la Mănăstirile Adam și Vladimirești în ziua sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este hramul Mănăstirilor Adam și Vladimirești din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Înaltpreasfințitul Casian a săvârșit slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea din Codrii Adamului și Sfânta Liturghie din ziua hramului la Mănăstirea închinată Maicii Domnului din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați, informează „Ziarul Lumina”.

În ziua ajunului praznicului, pașii pelerinilor s-au îndreptat către satul Adam, comuna Drăgușeni, din nordul județului Galați, pentru a participa la slujba Prohodului Maicii Domnului. Anul acesta, incinta mănăstirii a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezenți la hram.

Slujba din ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului a început, la Mănăstirea Adam, cu scoaterea icoanei făcătoare de minuni din biserică și așezarea ei pe altarul amenajat la nord de lăcașul de cult. Pelerinii sosiți la hram au fost întâmpinați cu un cuvânt de binecuvântare, rostit de Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. ‘După procesiunea îndătinată din sfânta biserică spre locul special amenajat pentru slujba cea mai așteptată în mănăstirea aceasta, în ceas de seară, la lumină lină, când și temperatura s-a mai domolit și suntem mai pregătiți de rugăciune, principala noastră dorință este să ne adunăm gândurile și să le oferim Maicii Domnului. Ea este bucuria tuturor celor necăjiți, Maica milostivirii și izbăvitoarea noastră din toate încercările, dar este și speranța noastră, scara care ne urcă de la disperare la speranță, de la întuneric la lumină, de la tulburare la liniște, de la suferință la alinare, de la tristețe la pace sufletească.’

Semnificația slujbei Prohodului Maicii Domnului

Înaltpreasfinția Sa a arătat semnificația slujbei Prohodului, ‘care înseamnă slujba pe care au făcut-o Sfinții Apostoli la Ierusalim, în fața trupului adormit așezat pe năsălie și purtat din Sion, de pe o ridicătură a Ierusalimului, unde a adormit Maica Domnului, până în sătulețul Ghetsimani, unde i-au săpat mormântul în piatră. Icoana o arată pe Maica Domnului, iar Sfântul Epitaf arată mormântul ei. Procesiunea aceasta, pe care o facem și care, aici, după o îndelungată tradiție este așteptată de credincioși cu fața către icoană, este identică procesiunii din Vinerea Mare, la Prohodul Domnului, cu o deosebire: atunci nu se stă cu fața, ci se intră în biserică și se trece pe sub Sfântul Epitaf. Aici, noi mărturisim, când așteptăm icoana, că Maica Domnului ne acoperă de toate primejdiile, încercările și necazurile’. Cântarea Prohodului Maicii Domnului ‘este tocmai din veacul al XVI-lea, cam de când a început să existe viață monahală în locul acesta’, iar perioada traducerii acestei slujbe în țara noastră coincide cu descoperirea icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. ‘De când este icoana, de atunci este și Prohodul Maicii Domnului; deci, este o icoană legată de imnul petrecerii Maicii Domnului de la Sion la Ghetsimani’, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Peste 5.000 de pelerini, prezenți la hram

Cei peste 5.000 de pelerini sosiți la hramul Mănăstirii Adam au participat, după săvârșirea slujbei Prohodului Maicii Domnului, la procesiunea de așezare a icoanei făcătoare de minuni înapoi în biserică, pe iconostasul ‘axioniței’. Pentru aceasta, oamenii alcătuiesc un rând șerpuit până la poarta mănăstirii și de acolo către lăcașul de cult, iar Sfântul Epitaf și icoana sunt purtate de preoți pe deasupra capetelor lor. Slujba s-a încheiat la ceas de noapte, o noapte luminată de miile de lumânări aprinse purtate de pelerini. Pentru ziua de duminică, a Adormirii Maicii Domnului, mulți au ales să săvârșească rugăciuni de priveghere de toată noaptea în biserică, în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul. Slujba Sfintei Liturghii din ziua praznicului a fost săvârșită de părintele arhim. Daniil Oltean, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoți.

Hramul Mănăstirii Vladimirești

Duminică, 15 august, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Vladimirești din județul Galați. ‘Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe dânsul’, a fost cuvântul cu care Înaltpreasfinția Sa a întâmpinat credincioșii prezenți la hram. Mântuitorul Hristos ne este oferit, în cuvântul de învățătură rostit, drept model de ascultare. ‘Fiul lui Dumnezeu, din ceruri, Și-a ales o mamă de pe pământ, pentru a ne învăța cum trebuie să devenim ascultători și de mamele noastre, și de mama cea văzută, care este Biserica’, a explicat Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Arhiepiscopul Dunării de Jos a arătat credincioșilor că rugăciunea ortodoxă o numește pe Maica Domnului în patru feluri: ‘Ce te vom numi pe tine, Născătoare de Dumnezeu?’ În primul rând, ‘cer, pentru că ai arătat Soarele dreptății, pe Hristos’. A doua definiție este ‘Rai: Bucură-te Rai, că ai odrăslit floarea nestricăciunii’. A treia denumire este ‘fecioară, pentru că a născut fără de bărbat pe Fiul lui Dumnezeu’. Și în al patrulea rând, ‘Maica Domnului este mamă, sau maică: Te vom numi maică, pentru că ai ținut în brațe pe Fiul tău și Dumnezeul nostru’. ‘Maica Domnului este Cer, Rai, Fecioară și Mamă. Acestea sunt cele patru mari daruri cu care Dumnezeu a împodobit-o, pentru care noi, astăzi, la cinstita ei Adormire, ne aflăm aici. Acum înțelegem cuvântul pe care l-am spus la început: Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el’.

Sărbătoarea hramului Mănăstirii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din comuna Tudor Vladimirescu s-a încheiat cu o agapă frățească, iar obștea mănăstirii a pregătit pachete cu hrană pentru toți cei prezenți la slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente