Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfinții Atanasie și Chiril” – Podgoria Copou din Iași

Sute de credincioși au participat astăzi, 21 martie, în Duminica a V-a din Postul Mare, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea „Sfinții Atanasie și Chiril” – Podgoria Copou din municipiul Iași. Slujba a fost oficiată, de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează Radio TRINITAS.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța pocăinței și, de asemenea, s-a referit la câteva modalități prin care orice creștin poate ajunge la mântuire: „Unde nu este căință adevărată nu este smerenie, unde nu este smerenie nu este har dumnezeiesc și unde nu este har dumnezeiesc nu este mângâiere sufletească și mai ales duhovnicească. Dar scara către cer are multe trepte. Noi nu putem poate, nu avem forța să ne ridicăm la ultima treaptă, dar poate penultima va fi și locul nostru sau chiar prima treaptă pe scara care duce la Dumnezeu. Vrei cumva să urci mai sus, sa te bucuri mai mult de strălucirea Taborului? Cazi cu genunchii la pământ și roagă-te pentru el. Dar poți să mergi și mai sus gândindu-te cu compătimire, cu milă, cu iertare și cu dragoste la cel care ți-a făcut ție cele care ți le-a făcut. În cuvânt, în gând sau în rugăciune să-I mulțumești lui Dumnezeu că ți-a trimis pe cineva care să te ajute să urci pe scară”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…