Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Mitropolia Basarabiei

Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat în data de 2 august 2011, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” cu ocazia sărbătoririi hramului acestei așezări monahale, după cum ne informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Cu binecuvântarea Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, părintele Cătălin Ursărescu, preot paroh în Valea Lupului, protopopiatul Iași, a rostit un cuvânt ziditor de suflet.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru, a vorbit despre viața și faptele proorocului Ilie, accentuând importanța credinței atunci când se săvârșesc minunile. „Proorocul Ilie a combătut pe proorocii lui Baal prin credință în Singurul Dumnezeu. A făcut minuni cu puterea lui Dumnezeu. Sfinții atunci când fac minunile nu afirmă că meritul este a lor, așa cum fac falșii făcători de minuni de pe la televizor sau stadioane, ci a lui Dumnezeu. Pentru noi, creștinii, Poorocul Ilie este un model de credință. Dacă avem credință puternică, Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre”, a spus Înaltpreasfințitul Petru.

IPS Petru a vorbit celor prezenți și despre vizita la Hagi Curda, sat de basarabeni din raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, unde în data de 16 iulie a fost sfințită biserică din localitate cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Nicolae”.

După Sfânta Slujbă, soborul de preoți a înălțat un Te-Deum pentru sănătatea ctitorilor mănăstirii. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a subliniat și de această dată hărnicia și spiritul gospodăresc al părintelui stareț Damaschin.

Un cuvânt de încurajare pentru părintele stareț și a creștinilor care frecventează mănăstirea Sfântul Ilie a rostit dl profesor Gheorghe Badea de la Iași, care este un bun cunoscător al vieții religioase din Basarabia.

Părintele stareț Damaschin Cimbir a mulțumit Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei pentru vizită și pentru sprijinul pe care l-a avut din partea Mitropoliei de la înființare până în prezent. Părintele stareț a mulțumit în mod deosebit și creștinilor care vin la Sfânta Mănăstire pentru închinare și contribuie din puținul lor la lucrările de reconstrucție a sfântului locaș.

Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” a fost înființată, în 2002, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor și este amenajată într-o fostă unitate militară, care mai bine de zece ani a stat fără stăpân, după plecarea ostașilor sovietici, ajungând într-o stare deplorabilă – fără uși, fără ferestre, cu acoperiș avariat și fără curent electric. Lucrările de reamenajare au fost coordonate de părintele stareț Damaschin Cimbir, astfel reușind, fiind sprijinit de creștinii din împrejurimi, să transforme fosta unitate militară în loc de rugăciune pentru monahi și creștini. La 2 noiembrie 2003 a fost săvârșită slujba de sfințire a locașului și oficiată prima Sfântă Liturghie de către Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…