Slujire arhierească la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Giurgiu

În Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca), 5 aprilie 2009, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de părinții consilieri de la Centrul eparhial, de părinții protopopi și de părinții stareți, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din municipiul Giurgiu, cu prilejul celui de al doilea hram al mănăstirii, dar și cu prilejul împlinirii a 3 ani de la întronizarea Preasfinției Sale în demnitatea de Episcop al Giurgiului.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe pr. diac. Anghel Paul, pe seama parohiei Goleasca, Protoieria Bolintin. La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Buga Constantin, Vicar Administrativ al Episcopiei Giurgiului, a evocat activitatea deosebită în plan pastoral-misionar, cultural și social filantropic a Preasfințitului Părinte Ambrozie în cei 3 ani de la întronizarea în demnitatea de episcop al nou înființatei eparhii a Giurgiului. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, o femeie păcătoasă și decăzută moral, care a reușit prin pocăință sinceră să ajungă la desăvârșire. De asemenea, Preasfințitul Părinte a subliniat importanța pocăinței, care sporește dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, și importanța rugăciunii care este începutul oricărui bine și pricina mântuirii și a vieții veșnice. La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate roadele bogate pe care le-a revărsat din belșug peste Episcopia Giurgiului în cei trei ani de la întronizarea în demnitea de episcop al acestei eparhii, îndemnându-i, totodată, pe credincioșii prezenți să se pregătească pentru întâmpinarea slăvitului praznic al Învierii Domnului, prin mărturisirea păcatelor și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, „Că Paștile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit’ (I Cor. 5, 8).

La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, personalități ale vieții publice, preoți, monahi și sute de credincioși care au ținut să fie alături de ierarhul lor la acest moment important din viața eparhiei.

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente