Slujire arhierească la Mănăstirea Măinești, județul Olt, în Duminica a XI-a după Rusalii

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a slujit duminică, 8 august Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măinești, informează episcopiaslatinei.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică ce relatează pilda datornicului nemilostiv, îndemnând pe această cale pe cei prezenți să fie milostivi și să-i ierte pe cei care le greșesc, urmând astfel cuvintelor Mântuitorului Hristos Care spune: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Lc. 6, 36) și ale Sf. Ap. Pavel către efeseni: „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Ef. 4, 32). De asemenea, a arătat că Tatăl nostru Cel Ceresc ne iartă nouă funcție de cum și noi iertăm celorlalți, lucru pe care-l mărturisim de fiecare dată când rostim rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Comentarii Facebook


Știri recente