Slujire arhierească la Mănăstirea Buna Vestire, Bolintin Vale

În data de 5 iunie, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, prilej cu care la Mănăstirea Buna Vestire din localitatea Bolintin Vale, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

În cuvântul de învățătură rostit numeroșilor credincioși prezenți, Chiriarhul locului a vorbit despre importanța dreptei credințe în iconomia mântuirii noastre, subliniind totodată, aportul deosebit pe care l-au avut în formularea explicită a credinței despre Sfânta Treime, cei 318 părinți participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325.

După săvârșirea sfintei slujbe, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, Preasfințitul Ambrozie a vorbit unui grup de tineri pelerini, însoțiți de Prof. Cornel Andrei, despre importanța rolului tinerilor în misiunea Bisericii. Tinerii pelerini au primit binecuvântarea Preasfinției Sale precum și iconițe cu Sf. Ioan Valahul, după care și-au continuat pelerinajul vizitând Mănăstirea Comana și Schitul Găiseni.

Comentarii Facebook


Știri recente