Slujire arhierească la Iași

În Duminica a XXVI-a după Rusalii și prima duminică din Postul Nașterii Domnului, duminică, 18 noiembrie 2012, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași, alături de un sobor de preoți și diaconi. La sfârșit, IPS Teofan a săvârșit o slujba de pomenire pentru mitropolitul Teoctist I al Moldovei, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit ieri 534 de ani, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Sute de credincioși ieșeni au participat ieri, în prima duminică din Postul Nașterii Domnului, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Catedrala mitropolitană din oraș. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Sanctus” al Catedralei. După rostirea Sfintei Evanghelii, arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, a citit Pastorala Sfântului Sinod „2012 – Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română”, aceasta menționată și în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii de IPS Teofan: „Din cuvântul de învățătură pe care membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre l-au trimis în parohiile și în mănăstirile Patriarhiei Române, am înțeles că viața creștinească și credința noastră în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, se arată nu numai prin mărturisirea acestui fără de tăgadă adevăr, ci și prin faptul că iubirea noastră față de Dumnezeu și față de semeni trebuie să se arate în modul cel mai concret cu putință. Între noi sunt nenumărați bolnavi trupește, care au nevoie de zâmbetul nostru, de mângâierea noastră, de cuvântul, de pâinea și de cercetarea noastră. Dumnezeu să răsplătească pe cei dintre dumneavoastră care vă îngrijiți de cei bolnavi din familie, dar și de cei care sunt părăsiți dintr-o pricină sau alta”.

Slujbă de pomenire pentru mitropolitul Teoctist I al Moldovei

La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor a săvârșit o slujbă de pomenire pentru mitropolitul Teoctist I al Moldovei, trecut la Domnul în data de 18 noiembrie 1478 și înmormântat în pridvorul Mănăstirii Putna. Cu acest prilej, IPS Teofan a evocat câteva crâmpeie din viața vrednicului mitropolit: „Astăzi (ieri, n. red.) facem pomenirea marelui mitropolit al Moldovei Teoctist, care a murit în data de 18 noiembrie 1478, după ce a păstorit peste 30 de ani, din Cetatea de Scaun a Sucevei, Mitropolia Moldovei, care atunci se întindea din Codrii Cosminului, la nord de Cernăuți, până la Marea Neagră, de la Munții Carpați până spre mult tulburata și agitata Transnistrie de astăzi. Acest mitropolit l-a uns domn pe marele voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt, căruia i-a fost sfetnic de taină și căruia i-a fost alături atât la victoria oastei moldovene de la Podu Înalt de la 1475, cât și în anul următor la Războieni, când peste 10.000 de oșteni moldoveni au dat tributul lor de sânge pentru apărarea țării și ale căror oseminte binecuvântate se află și astăzi și se mai păstrează în subsolul bisericii Mănăstirii Războieni. Plecând la cele de veci în anul mântuirii 1478, mitropolitul Teoctist al Moldovei își odihnește trupul întru așteptarea Învierii în pământul Moldovei și, cu certitudine, acolo în slava Preasfintei Treimi, se gândește la noi, cei rămași astăzi pe valea plângerii acestei lumi, chemați să avem aceeași determinare în apărarea dreptei credințe, în apărarea valorilor neamului, în mărturisirea Evangheliei și în apărarea familiei, ca vrednicul și marele mitropolit”.

Comentarii Facebook


Știri recente