Biserica Ortodoxa a sărbătorit vineri, 14 septembrie 2012, Înălțarea Sfintei Cruci. Mănăstirea Cașiel este unul dintre așezămintele monahale ce a fost astăzi în sărbătoare, întrucât poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci. Cu această ocazie Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de aproximativ 30 de preoți și diaconi a oficiat Sfânta liturghie arhierească.
Au slujit alături de Înaltpreasfinția Sa părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor Arhiepiscopiei Clujului, protopopul de Dej, părintele Teofil Herineanu și consilerul pe probleme de protocol, părintele arhidiacon, Claudiu Grama, după cum ne informează Radio Renașterea.
În cadrul cuvântului de învățătură Înaltpreasfințitul Andrei le-a vorbit credincioșilor despre iubirea supremă a Mântuitorului Hristos pentru omenire.
Au fost prezenți la hramul Mănăstirii Cașiel și peste 3000 de oameni din diferite părți ale țării, Maramureș, Cluj, Bistrița, Alba și Prahova. Pelerinii au venit la sfânta mănăstire încă de aseară pentru a participa la slujbele speciale oficiate aici, cu ocazia hramului și pentru a se închina la unfragment din lemnul Sfintei Cruci și sfintelor moaște, păstrate la acest așezământ monahal.
Biserica Mănăstirii Cașiel, situată la 25 de km de orașul Dej, este un cunoscut monument istoric. Așezământul a fost întemeiat în jurul anului 1765 pe vatra unui schit mai vechi din sec al 17-lea. Dupa câțiva ani de la înființare, biserica mănăstirii a fost distrusă. În anul 1991, de Înălțarea Sfintei Cruci, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarat reînființarea mănăstirii Cașiel, cu obște de maici.