În fiecare an, în ziua de 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an.
Cu acest prilej, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul căruia, pentru marea sfințenie a vieții sale, i se spune înger în trup sau om îngeresc. Predica lui, privind toate clasele sociale, avea un profund caracter social, urmărind curmarea nelegiuirilor, îndreptarea moravurilor, dând fiecărei categorii sfaturile necesare. Pentru că Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său, acesta a hotărât întemnițarea lui. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
La final, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, Preasfințitul Părinte i-a îndemnat pe cei prezenți să mediteze asupra cuvintelor părintelui Nicolae Steinhardt care, referindu-se la Sfântul Ioan, spunea: „Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului și egocentrismului nostru ridicol care-și face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii și ne dă ghes a ne încrede numai în noi înșine, a ne închide și încuia în carapacea bine ferecată sinei noastre imperialiste.”