Slujire arhierească în Parohia Vulcan din Protopopiatul Bran-Zărnești

Parohia Vulcan din Protopopiatul Bran-Zărnești a fost în sărbătoare duminică, 17 iulie, întrucât Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica ‘Înălțarea Domnului’ din parohie, lăcaș de cult sfințit de marele mitropolit Andrei Șaguna în urmă cu 160 de ani, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

Bucuria credincioșilor de a-l avea în mijlocul lor pe IPS Mitropolit Laurențiu a fost amplificată de faptul că a fost prima Liturghie oficiată de un mitropolit al Ardealului la Vulcan, după marele eveniment al sfințirii bisericii parohiale la 1851, de ierarhul ce va fi canonizat la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din această săptămână. În același timp, în rândul credincioșilor s-a simțit încă tristețea de a-l fi pierdut pe cel care le-a fost ani buni părinte duhovnicesc, slujitor și rugător înaintea lui Dumnezeu, părintele Teofil Țintea. În urmă cu un an, părintele Teofil părăsea această lume la numai 56 de ani, răpus de o boală necruțătoare, iar familia și credincioșii l-au condus spre mormânt cu multă durere în suflet. Un portret îndoliat al părintelui Teofil Țintea a fost așezat pe o masă din biserică, alături de cele necesare slujbei de Parastas, pentru un an de la trecerea la cele veșnice. În soborul de preoți și diaconi s-au aflat starețul Mănăstirii ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Bran-Zărnești, părintele Gheorghe Colțea, și preoți de la parohiile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de grupul ‘Anatoly’ din Brașov. Mulți dintre credincioșii prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar la sfârșit s-a oficiat slujba de Parastas pentru părintele Teofil Țintea. Familia părintelui și credincioșii împreună cu soborul de preoți au mers și la mormântul aflat în cimitirul din curtea bisericii, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire. De asemenea, părintele Bășa a fost hirotesit sachelar.

‘Îl mărturisim pe Hristos prin iubire’

În cuvântul de învățătură de la sfârșitul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu a explicat Evanghelia duminicii, text biblic ce redă minunea vindecării demonizaților din ținutul Gadarei.

‘Mântuitorul s-a întâlnit cu doi demonizați ce erau atât de înfricoșători, încât nimeni nu putea să treacă prin acele locuri, acele morminte unde se ascundeau. Îi chinuiau pe toți, pentru că demonii îi chinuiau pe ei. Mila lui nemărginită, mila Mântuitorului Iisus Hristos față de aceste ființe umane chinuite a făcut ca El să-i certe pe acești demoni ce-i stăpâneau. Din acest motiv, văzându-se certați, demonii au făcut ceea ce n-au vrut: L-au mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu. ‘Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui David? De ce ai venit mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?’, au spus demonii. Este prima învățătură pe care o desprindem din Evanghelia de astăzi și anume că pe Mântuitorul nu L-au mărturisit public și direct nici măcar ucenicii, deși credeau în divinitatea Lui și au răspuns la provocarea pe care El le-o făcuse când i-a întrebat: ‘Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?’. Atunci, Petru a răspuns că ‘Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu’.

Observăm două mărturisiri de credință. Noi știm că prin credință primim cele date de Dumnezeu și ni le însușim în viața noastră. De multe ori înțelegem credința ca pe o simplă mărturie, o simplă proclamare a existenței lui Dumnezeu. Nu suntem credincioși doar dacă spunem că Dumnezeu există, pentru că El există și dacă nu-i proclamăm existența. Suntem credincioși atunci când Îl mărturisim pe Hristos prin propria viață și știm că Dumnezeu are o rânduială cu noi și că ne-a cuprins în planul Său Cel veșnic. De aceea, Îl mărturisim pe Hristos prin iubire. O mărturisire banală, simplă, a celor care nu împlinesc voia Sa și doar se tem de El, este mărturisirea pe care o fac și demonii. Evanghelia de astăzi ne arată acest lucru, că demonii îl mărturisesc pe Dumnezeu și se tem de El, dar nu se supun voii Sale’, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Lucrări de renovare

Părintele Mitropolit și-a exprimat apoi bucuria de a fi în parohia unde mitropolitul Andrei Șaguna a sfințit lăcașul de cult în urmă cu exact 160 de ani și a subliniat faptul că a dorit să oficieze slujba de pomenire pentru părintele Teofil Țintea chiar în acest lăcaș de cult, deoarece la slujba de înmormântare nu a participat din motive binecuvântate. IPS Laurențiu a oferit acte de cinstire noului paroh, părintele Ioan Florin Bășa, Consiliului și Adunării parohiale, precum și primarului Gheorghe Călburean și Consiliului local al comunei Vulcan, ca semn de apreciere a activităților de renovare exterioară a bisericii și de amenajare a curții efectuate în ultimul an. Părintele paroh Ioan Florin Bășa a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în toate activitățile din parohie, soborului de preoți prezent și IPS Mitropolit Laurențiu pentru vizita pastorală. Primarul din Vulcan a mulțumit și el distinșilor oaspeți și i-a invitat pe toți la agapa frățească de la căminul cultural din localitate.

Comentarii Facebook


Știri recente