Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de 25 de preoți și diaconi, a oficiat joi, 6 septembrie 2012, Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu și Te Deumul pentru începutul anului bisericesc în Parohia Stănița din Protopopiatul Roman, județul Neamț.
Momentul de rugăciune din satul natal al Preasfințitului Ioachim Băcăuanul a fost prilejuit de întrunirea Cercului pastoral ‘Sfântul Nicolae’ al Protopopiatului Roman și a fost dedicat Anului omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor. Copii din comuna Stănița au primit din partea Fundației „Episcop Melchisedec” 200 de pachete cu rechizite necesare pentru începerea anului școlar.
„PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți în care a subliniat că școala este prelungirea pridvorului bisericii”, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a adăugat că la Stănița a avut loc și acțiunea umanitară „Să fii voluntar în prima zi de școală”.