Slujire arhierească în Parohia Inferior II din Sibiu

În Duminica a doua din Postul Mare, credincioșii Parohiei Inferior II din Sibiu și-au primit noii preoți parohi, prezentați de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, după Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Comunitatea bisericii închinate Sfântului Mucenic Pantelimon, Acoperământului Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, din Sibiu, i-a primit pe noii slujitori ai Sfântului Altar, pr. Cristian Vaida, secretar eparhial, și pr. Claudiu Curiban, secretar la Protopopiatul Sibiu. La slujba religioasă și la ceremonia de instalare au participat și autorități locale, parlamentari și ctitori ai bisericii.

Dragostea față de cel în suferință

IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit celor prezenți despre însemnătatea celei de-a doua Duminici din Postul Paștilor, a amintit scrierile teologice ale Sfântului Grigorie Palama și a sintetizat învățăturile Evangheliei duminicale, a vindecării slăbănogului din Capernaum.

‘Învățăm din Evanghelia de astăzi că trebuie să avem o credință puternică și lucrătoare. Nu trebuie să considerăm că este suficient să avem grijă doar de sufletele noastre, de noi și de ai noștri. Dragostea noastră trebuie să treacă aceste hotare și să se îndrepte către cei care sunt rânduiți de Dumnezeu să fie apropiații noștri’, a subliniat Părintele Mitropolit.

Un cuvânt de mulțumire a fost adresat de fostul paroh, pr. Tudor Burcuș, pensionat după 44 de ani de activitate pastorală, timp în care a construit trei biserici. Pr. Tudor Burcuș a primit distincția Crucea șaguniană și un act de cinstire pentru anii de slujire. Aceeași distincție a fost oferită și pr. Corneliu Erneanu, de la Biserica ‘Sfântul Gheorghe’, Parohia Mea-Eramos, Mitropolia Megarei și Salaminei, Grecia, pentru sprijinirea bisericii sibiene. Pr. Erneanu i-a oferit IPS Laurențiu un engolpion cu Maica Domnului. În aceeași zi, IPS Mitropolit Laurențiu l-a instalat ca preot slujitor la Biserica ‘Nașterea Domnului’ din Sibiu pe pr. Sorin Bucur, pentru a fi un sprijin în activitățile sociale și pastorale din parohia păstorită de pr. protopop Ioan Coșa.

Comentarii Facebook


Știri recente