Slujire arhierească în parohia Ciocmani din Protopopiatul Jibou

În data de 15 iulie 2012 (Duminica a 6-a după Rusalii), Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în parohia Ciocmani din Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Liturghia Arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Teodor Iacob a fost hirotesit iconom – stavrofor, iar apoi s-a săvârșit slujba de sfințire a casei parohiale, după cum ne informează episcopiasalajului.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Petroniu a tâlcuit Evanghelia duminicii cu vindecarea slăbănogului din Capernaum și i-a felicitat pe părintele paroh și pe credincioșii care au contribuit la lucrările de la casa parohială. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți care ați jertfit pentru casa parohială…” au fost cuvintele Preasfinției Sale.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul de învățătură, pentru binecuvântarea lucrărilor săvârșite și pentru distincția acordată.

Satul Ciocmani este așezat în partea de NE a județului Sălaj, la o distanță de 15 km de orașul Jibou.Biserica actuală din Ciocmani a fost construită între anii 1900 – 1904, în timpul preotului Dumitru Coste. A urmat preotul Dumitru Sav, care a înfrumusețat-o cu o pictură simplă în „tempera” în anul 1927. Între anii 1930 – 1979 parohia a fost păstorită de preotul Alexandru Avram, în timpul căruia s-a învelit, în 1948, turla bisericii cu tablă zincată (era din șindrilă), iar în 1962 s-a introdus lumina electrică. Între anii 1979 – 2010 a slujit ca preot la Ciocmani Preacucernicul Părinte Adrian Mureșan, în timpul căruia a fost pictată biserica. Sfințirea s-a făcut de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei Vasile Coman în data de 5 iunie 1983. Din 2010 până în momentul de față slujește Preacucernicul Părinte Teodor Iacob. În acești doi ani de păstorire, Preacucernicul Părinte paroh, ajutat de membrii Consiliului Parohial și de credincioși, a realizat lucrări de reparații capitale la casa parohială. Pentru aceste lucrări și altele pe plan duhovnicesc înfăptuite în parohiile Ciocmani și cele anterioare – Valea Loznei și Cernuc, Preacucernicul Părinte a fost hirotesit iconom – stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente