Slujire Arhierească în Parohia Buna Vestire din Deva

În a treia Duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor, numită și Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Buna Vestire” din Municipiul Deva, potrivit episcopiadevei.ro.

În cuvântul său de învățătură Preasfințitul a pus în evidență relația care există între Post și Cruce, spunând că postul adevărat este o răstignire a morții pe care patimile și păcatele o aduc în sufletele noastre. Așa cum Mântuitorul Iisus Hristos prin Cruce a nimicit moartea, tot astfel și creștinul este chemat ca prin însușirea modului de postire propus de Biserică să omoare moartea care a pătruns în suflet, ridicând crucea pe umerii săi și purtându-o pe calea lepădării de sine până pe Golgota cea duhovnicească, acolo unde va fi întâmpinat de Mântuitorul Cel răstignit, mort și înviat, care îl va umple de viața cea nouă, deplin îndumnezeită, care izvorăște din Crucea Sa, a mai spus Preasfințitul.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele Șortan Emil a primit din partea Preasfințitului rangul de iconom stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…