Slujire Arhierească în Catedrala Episcopală din Giurgiu

Pe 19 februarie, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți). La Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro.

În cuvântul de învățătură, adresat numeroșilor credincioși prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică în care a fost prezentată așa numita „cuvântare eshatologică’ rostită de Mântuitorul. Înfricoșătoarea judecată reprezintă confruntarea istoriei și a omului cu Dumnezeu, la sfârșitul veacurilor, când întreaga lume va fi adusă sub autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu judecă după dreptate și după milă (Matei 25, 34-39), iar cu cei ce n-au făcut milă, „Judecata Lui este fără milă’, fiindcă mila „biruiește în fața judecății’ (Iacov 2,13).

La final, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți la săvârșirea faptelor bune, la pocăință și la iertare, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Iacov: „Așa să vorbiți și așa să faceți, ca unii care veți fi judecați prin legea libertății’. (Iacov 2,12)

Comentarii Facebook


Știri recente