Slujire arhierească în biserica ” Sf. Ap. Petru și Pavel” a parohiei Fratelia

În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Timișoara-Fratelia, din cadrul protopopiatului Timișoara I, potrivit mitropolia-banatului.ro.

În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai parohiei, condus de pr. Ioan Drăgănescu, parohul bisericii.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși, printre care foarte mulți copii, au primit împărtășirea cu Sfintele Taine. În acest sens, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, în cuvântul de învățătură rostit, a subliniat importanța Sfintei Euharistii în viața și în buna creștere a copilului, arătând că mama este datoare să-l pregătească pe prunc pentru primirea lui Hristos, încă din pântecele ei.

În finalul slujbei, pr. paroh Ioan Drăgănescu a mulțumit Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului pentru purtarea de grijă și dragostea părintească arătate față de credincioșii parohiei Fratelia, iar Preasfințitului Părinte Paisie pentru binecuvântarea și bucuria slujirii împreună a Dumnezeieștii Liturghii.

Parohia Timișoara- Fratelia cuprinde 5.030 de familii cu 20.450 credincioși și are ca paroh pe pr. Ioan Drăgănescu. Slujbele religioase sunt oficiate în biserica cu hramul „Sf. Ap. Petru și Pavel”, ridicată în anul 1963 și sunt oficiate de cei partu slujitori ai parohiei, pr. Ioan Drăgănescu, pr. Iosif Ciocloda, pr. Ioan Bălăngean și diacon Alexandru Ranca.

Hrisovul pictat în interiorul bisericii, pe latura de apus, menționează că piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 22 septembrie 1940, prins strădania preotului paroh Victor Faur și a credincioșilor. Însă, din cauza vicisitudinilor vremii, lucrările de ridicare a sfântului lăcaș au fost sistate până în anul 1963, când au fost reluate prin purtarea de grijă a Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, de către credincioșii parohiei conduși de pr. paroh Dimitrie Botău. În urma unui lung șir de ani de năzuințe și eforturi din partea credincioșilor și a preoților parohiei Timișoara Fratelia, lucrările de construcție a bisericii au fost finalizate în anul 1964, aceasta fiind târnosită de Întâistătătorul Banatului la data de 26 aprilie 1964. Lucrările de pictură- în tehnica fresco- au fost realizate ulterior, între anii 1983-1985, în timpul păstoririi preoților Eugen Iancu și Mircea Barzu, de către pictorul bisericesc Vasile Muntean din Covasna, ajutat de Silviu Dîrstaru și Sorin Hosu.

Comentarii Facebook


Știri recente