Slujire arhierească în biserica Mănăstirii Comana

Astăzi, 7 decembrie, în ziua sărbătoririi Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru clerul și credincioșii eparhiei Giurgiului, deoarece Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, de părinți consilieri de la centrul eparhial, de părinții protopopi și de părinții stareți ai mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii Comana, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Răspunsurile la strană au fost date de Corala preoților din Episcopia Giurgiului „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm!”.

În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului, considerat în Apus drept o personalitate a vieții ecleziale la fel de importantă precum Sfântul Vasile cel Mare în Răsărit. Sfântul Ambrozie este un model pentru umanitate și contemporan oricărei generații, iar fiecare gând de venerare la adresa sa înseamnă, pentru noi, și conștientizarea de sine, ca singurul gest ce ne poate ridica din auto-suficiența și căldicelul confort sufletesc ce ne dau părerea lipsei oricărei griji față de noi înșine sau față de aproapele; dar, în același timp, și speranță. Speranța că el, om fiind, a putut atinge culmile perfecțiunii, este deschisă, și nouă, calea spre aceasta, așa cum Mântuitorul Însuși ne îndeamnă: ,,Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este.’ (Matei 5,48), a încheiat Preasfinția Sa.

În bucuria și lumina acestui moment aniversar, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc lansarea lucrării „Provocări la adresa familiei creștine azi’, ce-l are ca autor pe părintele Edmond Nicolae Popa, apărută la Editura Episcopiei Giurgiului, cu prilejul anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii. În paginile acestei lucrări nu s-a rezumat se rezumă doar la prezentarea fundamentelor scripturistice și patristice privind importanța familiei creștine, ci face o descriere bine documentată și convingătoare a realităților contemporane cu care se confruntă familia creștină astăzi.

De asemenea, cu acest prilej, a fost lansată și monografia Schitului Strâmbu Găiseni la împlinirea celor aproape cinci secole de existență. Ridicată între anii 1510-1512, biserica schitului este ctitorie a lui Drăghici Vintilescu, boier originar din Florești, localitate învecinată cu Găisenii, care a deținut demnitatea de mare vornic la curtea Sfântului Voievod Neagoe Basarab.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…

Oficial: Adresele Patriarhiei către autorități privind asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid, respectiv sărbătorirea Învierii

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice…