Slujbe de pomenire pentru victimele accidentului de la Iasi

La Biserica ‘Sf. Spiridon’ din Iasi, unde au fost depuse corpurile celor patru victime, au fost oficiate slujbe speciale de pomenire atat in cursul serii de luni, cat si in cursul zilei de ieri. Parintele Marian Timofte, parohul Bisericii ‘Sf. Spiridon’ din Iasi, ne-a oferit detalii despre aceste slujbe religioase oficiate ieri: ‘Dimineata, la ora 09.00, am savarsit o rugaciune de priveghi, in cadrul careia se rosteste ectenia cu rugaciunea de dezlegare pentru cei adormiti si trei evanghelii, apoi, in jurul orei 14.30, am savarsit trisaghionul pentru plecarea celor doi piloti, insotiti de catre un pluton de jandarmi, slujba la care au participat si personalitati si autoritati locale, domnul prefect si comandantul unitatii de jandarmi din Iasi’.

Dupa oficierea slujbei de pomenire din cursul zilei de ieri, sicriele celor doi aviatori au fost scoase din biserica si, in acordurile onorului militar, au fost duse la aeroportul Iasi. Aici, cele doua sicrie au fost imbarcate intr-o aeronava AN 206 cu destinatia Bucuresti, unde au fost asteptate de familiile indoliate si autoritati. Medicul si asistenta medicala vor fi inmormantate maine, slujba urmand a fi oficiata la Biserica ‘Sf. Spiridon’ din Iasi. Potrivit afirmatiilor parintelui paroh Marian Timofte, la acest sfant lacas vor fi oficiate si astazi slujbe de pomenire a victimelor tragicului accident de luni: ‘La ora 17.00, astazi, vom savarsi stalpii. Precizez ca si aseara au stat toata noaptea membri din partea unitatii de primire a urgentelor de la Spitalul Clinic Universitar ‘Sf. Spiridon’, medici si asistente care au stat pe rand, cate o ora sau mai mult, iar din partea bisericii a stat cineva toata noaptea, si se va sta si in aceasta seara’.

Comentarii Facebook


Știri recente