Slujbe cu participare arhierească în duminica a patra după Înviere

În duminica a patra după Sfintele Paști, în mai multe biserici și catedrale din țară credincioșii s-au bucurat de slujbe arhierești.

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit în parohia Pocruia din județul Gorj, IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Timișoara iar IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a slujit în Parohia „Sfântul Vasile” de la Poiana Mărului din raionul Orhei. IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgoviște, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din Fălticeni, în timp ce IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Liturghia în parohia „Sfântul Vasile” din Focșani, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Galați, iar IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în Parohia Ususău din Protopopiatul Lipova. IPS Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei a slujit în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sfântul Gheorghe, iar IPS Arhiepiscop Iustinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie la capela episcopală din Baia Mare.

PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în parohia Gvadorița din Mehedinți, PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, a slujit în Parohia Pârșcoveni din Olt, iar PS Visarion, Episcopul Tulcii, în biserica „Sfântul Gheorghe” din Tulcea. PS Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Parohia „Sfântul Spiridon-Vechi” din capitală, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a slujit la Mănăstirea Antim din Capitală, iar PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a slujit la Catedrala patriarhală, în timp ce PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit la Biserica „Sfântul Spiridon-Nou” – paraclis patriarhal – din București, informează „Ziarul Lumina”.

PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Slobozia, Protopopiatul Iași 1, în timp ce PS Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a slujit în Parohia Ciucur, Protopopiatul Făgăraș, iar PS Irineu Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din cartierul clujean Gruia. PS Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din municipiul Cluj.

PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat slujba la Biserica Studenților din Timișoara, PS Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Mănăstirea Bistrița din Râmnicu Vâlcea, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bacău. PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Liturghia la Mănăstirea Făget din Baia Mare. Românii din Tubingen s-au bucurat de participarea la Sfânta Liturghie a PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, care a slujit în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul amintit.

Comentarii Facebook


Știri recente