Slujbă specifică Postului Adormirii Maicii Domnului

În cele două săptămâni ale Postului Adormirii Maicii Domnului, în biserici și mănăstiri se citește, în fiecare seară, Paraclisul Maicii Domnului. Cinstirea Născătoarei de Dumnezeu s-a manifestat încă de la început în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. S-au instituit sărbători, s-au pictat icoane cu chipul Maicii Domnului și s-au ridicat biserici care au ca ocrotitoare pe Maica Domnului. Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este citit de credincioși atât în perioada postului, cât și la vreme de necaz.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele profesor Dumitru Boca, specialist în Practică Liturgică: „Este o slujbă de implorare, alcătuită de monahul Teostirict din Betania care alcătuiește mai întâi Canonul Maicii Domnului, de multe ispite fiind cuprins și care va purta mai târziu numele de Paraclisul Maicii Domnului. După alți sfinți, Paraclisul a fost alcătuit de Teofan. Acest paraclis se citește foarte des de către credincioși la biserică sau acasă, în fața icoanei Maicii Domnului, la vreme de necaz, strâmtorare sau întristare sufletească”.

Această slujbă specifică Postului Adormirii Maicii Domnului va fi transmisă în direct de postul de radio al Patriarhiei Române, Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente