Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la Patriarhie

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat, vineri, 26 octombrie 2012, pe scena special amenajată în apropierea Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

La sfânta slujbă oficiată pe Dealul Patriarhiei au fost prezenți mii de credincioși din toate colțurile țării, dar și pelerini care așteaptă cu evlavie pentru a aduce cinstire sfintelor moaște așezate spre închinare în baldachinul special amenajat.

„Este necesar să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate zilele parcurse până astăzi și să îi mulțumim pentru toate zilele cu care ne-a binecuvântat de la început. Ar fi potrivit să nu uităm niciodată ca fiecare dintre noi am fost în gândirea Sfintei Treimi. Am fost așadar în iubirea cea veșnică a lui Dumnezeu și fiind noi toți din gândirea lui Dumnezeu, întrupându-ne din iubirea Lui și din voința Lui suntem toți la fel. Toți avem aceeași origine divină, toți suntem din aceeași gândire și din aceeași voință a lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul ‘Cantate Domine’ al Seminarului Teologic Ortodox ‘Nifon Mitropolitul’ din București.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de țărani din satul Basarabi, în sudul Dunării, aparținând în vremea aceea regatului Bulgariei. Sfântul Dimitrie a purtat din fragedă pruncie lupte acerbe pentru a dobândi o viață virtuoasă, în post și rugăciune. Într-o zi, pe când se dusese cu animalele la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi și a strivit puișorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă. Mai târziu, s-a atașat unei comunități monastice, iar după ce a ucenicit cele ale ascultării, s-a retras în pădure, unde și-a statornicit adăpostul într-o peșteră, aproape de râul Lom, neștiut de oameni și aducând zi și noapte rugăciunile și lacrimile sale ca ofrandă lui Dumnezeu.

Cunoscând dinainte ziua morții sale, s-a întins între două lespezi de piatră și și-a dat în pace sufletul lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente