Slujba Privegherii în cinstea Sf. Mc. Mina

Parohia bucureșteană Sf. Mina Vergu își sărbătorește mâine, 11 noiembrie 2012, cel de-al treilea hram, lăcașul de cult fiind ocrotit și de Sfântul Mucenic Mina. Sărbătoarea a început încă de sâmbătă, 10 noiembrie, prin slujba Vecerniei Unită cu Litia, urmată de Acatistul Sf. Mucenic Mina. Slujba a fost oficiată de către PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre Sfânt Mucenic Mina elogiind personalitatea sa, evidențiind tăria credinței sale pe care a mărturisit-o cu prețul vieții.

Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în timpul împăraților romani Diocletian și Maximian. A fost slujitor în armata romană, iar când a început persecuția creștinilor s-a retras în pustie. Cu ocazia unei mari sărbători păgâne din Frigia, Sfântul Mina a mers în mijlocul poporului și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. A fost prins și torturat din ordinul împăratului, după care a fost decapitat. În anul 1874 un fragment din moaștele Sfântului a fost adusă la Biserica Sfântul Mina din centrul Capitalei.

Comentarii Facebook


Știri recente