Slujba Parastasului pentru ctitorul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sibiu

Un sobor de preoți din Sibiu, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu, a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire părinte Nichifor Todor, cel care a ctitorit Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din cartierul sibian Trei Stejari, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Transilvania.

Slujba Parastasului a strâns mulțime de preoți și credincioși din întregul oraș, la Biserica Trei Stejari, părintele Nichifor Todor fiind un reper pentru mulți în perioada încercată de regimul comunist ateist, dar și în anii care au urmat. Cei 96 de ani de viață ai părintelui au fost marcați de nenumărate încercări, iar cea mai mare a fost ridicarea, între 1973 și 1976, a bisericii în care apoi, până la trecerea la cele veșnice, a slujit cu multă evlavie.

La slujba Parastasului, alături de rugăciuni pentru sufletul celui adormit, au fost rememorate crâmpeie din viața extraordinară a părintelui. Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oferit cuvinte de îmbărbătare celor prezenți, transmițând totodată un mesaj din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Un preot reper pentru sibieni

Părintele Nichifor Todor s-a născut la 30 aprilie 1915, în Drâmbar-Teleac, județul Alba. A absolvit școala primară în satul natal, apoi Liceul ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia, iar în perioada 1935-1939 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar Sibiu. În 1939 este trimis ca bursier al Arhiepiscopiei Sibiului la Academia Teologică din Cernăuți, după care funcționează ca secretar al Institutului Teologic Universitar Sibiu. În 27 octombrie 1940 se căsătorește cu Elvira Morușca, având patru copii: Nichifor, Teofil, Mihai Andrei și Elvira Felicia.

La 23 noiembrie 1940, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Stan, în Capela mitropolitană, pe seama Parohiei Ilimbav, Protopopiatul Agnita, unde a slujit ca preot paroh până în 1946. Aici părintele a desfășurat o pastorație puțin obișnuită la sat pentru vremea respectivă, cu Sf. Liturghie miercuri și vineri, alături de cele din duminici și sărbători, cu Vecernii și Miezonoptica de două ori pe săptămână în Postul Paștilor. Mitropolitul Nicolae Bălan l-a chemat la Sibiu, unde i-a oferit două parohii vacante la alegere, Gușterița și Turnișor. Între anii 1946 și 1955 a slujit ca preot paroh la Parohia Turnișor, iar începând cu 1 iunie 1955, a slujit ca preot paroh la Parohia Sibiu – ‘Trei Stejari’ până la 1 februarie 2003, când s-a pensionat.

Aici, cu greutățile vremii, duce la bun sfârșit ridicarea bisericii noi, care este târnosită pe 3 noiembrie 1985 cu hramul ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’. Mitropolitul Antonie Plămădeală a remarcat cu această ocazie: ‘Ați dat Sibiului acest monument de frumusețe, deținător al unui tezaur pictural de mare valoare. Un monument de cultură, de artă și de simțire românească. Un monument nu numai pentru Sibiu, ci pentru întreaga mitropolie și pentru țara întreagă’. Între 1 ianuarie 1951 și 1 martie 1954, și între 1 noiembrie 1967 și 1 ianuarie 1975, pr. Nichifor Todor a fost protopop de Sibiu. Preotul protopop stavrofor Nichifor Todor a fost omagiat și de autoritățile orașului Sibiu, când, în urmă cu 12 ani, i s-a oferit titlul de cetățean de onoare al municipiului.

Comentarii Facebook


Știri recente