În Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din parohia Rediu, Protopopiatul Darabani, a avut loc duminică, 7 martie 2010, întrunirea preoților din Cercul pastoral „Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul”, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Tema reuniunii, „Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu”, a fost susținută de pr. Costel Rumega de la parohia Rădăuți-Prut. „Programul liturgic a constat în oficierea slujbei Aghezmei, Taina Sfântului Maslu, iar la final s-a citit rugăciunea mare de dezlegare. Au fost prezenți 11 preoți, iar sfântul lăcaș a fost neîncăpător pentru numărul mare de credincioși”, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.
Festivalul Familiei va avea loc la Iași în preajma sărbătorii Sfinților Părinți Ioachim și Ana
Pro Vita Iași anunță organizarea ediției a doua a Festivalului Familiei, având tema „Familia – de la căutare la împlinire”. Festivalul Familiei va avea loc în perioada 4-10 septembrie, în mai multe locații din Iași:…
Mitropolitul Nicolae, mesaj către mame de Adormirea Maicii Domnului: Să le dăruim copiilor viaţa, dar şi credinţa
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi transmite un mesaj de Adormirea Maicii Domnului în care se adresează în special mamelor. „Îndemnul meu la acest Praznic slăvit este acela adresat mamelor: să luăm aminte la copiii…
Peste o sută de pelerini sălăjeni merg pe jos spre Mănăstirea Nicula, 150 de kilometri
Episcopul Petroniu s-a întâlnit vineri cu credincioșii sălăjeni care merg în pelerinaj pedestru spre Mănăstirea Nicula, aproximativ 150 de kilometri. Ierarhul a participat la o slujbă de binecuvântare a pelerinilor, oficiată în biserica satului Păușa…
15 citate ale Patriarhului Daniel despre Maica Domnului: Ea înțelege și simte orice suferință și orice durere din familie
Basilica.ro vă propune o selecție de citate din predicile Patriarhului Daniel referitoare la Maica Domnului. 1. Fiind Maica Domnului Cel răstignit, ea este o mamă a suferințelor, a durerilor. De aceea, ea înțelege și simte…
Sf. Ier. Nifon sărbătorit la Craiova: Venirea noastră pe lume, parte din planul lui Dumnezeu, spune Mitropolitul Irineu
Primul sfânt canonizat în spațiul românesc, Sf. Ier. Nifon, a fost sărbătorit la Catedrala din Craiova, unde se păstrează capul și mâna sa dreaptă. A fost ales de Dumnezeu din fragedă copilărie, a spus Mitropolitul…