Slujbă de Te Deum cu prilejul aniversării a cinci ani de apariție a „Ziarului Lumina”

Cu prilejul împlinirii, pe 7 februarie 2010, a cinci ani de apariție neîntreruptă a „Ziarului Lumina”, primul cotidian creștin din România, astăzi, 12 februarie, la Catedrala patriarhală a fost oficiat un Te Deum. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi. La Te Deum au participat ostenitorii cotidianului „Ziarul Lumina”, colaboratori și credincioși.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam a subliniat că publicarea unui cotidian creștin a constituit un deziderat de mai multe decenii, evidențiat în unele din intervențiile sale de la începutul anilor 90 de Părintele Dumitru Stăniloae, și a evocat momentele în care, la Iași, s-a constituit redacția cotidianului „Ziarul Lumina”. Preasfinția Sa a amintit că inițiativa, binecuvântarea și purtarea de grijă pentru îndeplinirea acestui proiect jurnalistic misionar a aparținut Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Am săvârșit slujba de Te Deum pentru a aduce mărire și mulțumire Atotputernicului și Milostivului Dumnezeu, la împlinirea a cinci ani de apariții neîntrerupte a primului cotidian creștin din țara noastră «Ziarul Lumina». Cu mari eforturi, acum cinci ani de zile Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a reușit să coaguleze un grup de mireni foarte credincioși și foarte valoroși dar și atașați Bisericii. Aceștia au alcătuit un comitet de redacție și astfel, s-a reușit ca, în data de 7 februarie a anului 2005, să apară primul număr al acestui ziar. Ziarul acesta, în cei cinci ani de existență a adus speranță, bucurie și lumina cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos în casele multor credincioși”, informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente