Slujba de sfințire a pietrei de temelie a bisericii din orașul Soroca, Mitropolia Basarabiei

Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat joi 16 septembrie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujba de sfințire a pietrei de temelie a bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din orașul Soroca, informează mitropoliabasarabiei.md.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Petru a vorbit despre importanța lăcașului de cult pentru o comunitatea de creștini, subliniind că: „Orașul Soroca are nevoie de mai multe biserici pentru că la un număr mare de creștini ortodocși pe care îi are, până acum câțiva ani, exista doar o singură biserică. Ne bucurăm că, aici, la Soroca sunt mulți creștini buni, fii duhovnicești ai Mitropoliei Basarabiei”.

Referindu-se la momentul sfințirii Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a specificat: „Când începem o lucrare tot timpul trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult dacă începem construcția unui sfânt locaș, avem nevoie de sprijinul Tatălui Ceresc. Aceasta am făcut astăzi. Am invocat harul lui Dumnezeu ca să sfințească prima piatră de temelie și să fie binecuvântată toată lucrarea de ridicare a acestui sfânt locaș, care va fi înălțat în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva”. Atenționând asupra încercărilor care pot apărea în procesul de construcție, Înaltpreasfințitul Petru a spus: „Atunci când ridicăm o biserică vin diferite ispite, diferite încercări, pentru că tulburăm duhurile rele prin dorința noastră de a ridica un locaș închinat lui Dumnezeu. Dar toate trebuie să le trecem cu credință, cu răbdare și cu încrederea că Dumnezeu ne va ajuta să ducem la bun sfârșit lucrarea sfântă ce am început. Avem marea speranță că părintele Radu, care este un bun slujitor, împreună cu bunii și devotații creștini pe care îi avem aici vor face față situației. Dumnezeu să-i ajute”.

Comentarii Facebook


Știri recente