Slujbă de pomenire cu ocazia zilei de naștere a părintelui Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt ar fi împlinit astăzi, 29 iulie 2008, 96 de ani. La mormântul părintelui de la mănăstirea Rohia s-a oficiat astăzi slujba de pomenire de către un sobor de ierarhi și preoți. Preasfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în cuvântul de învățătură, a evocat personalitatea părintelui Nicolae Steinhardt.

Tot astăzi s-a încheiat și tabăra de pictură a grupului de iconari „Sfântul Ioan Damaschin”. Manifestarea a început pe 15 iulie și a avut ca scop realizarea unor icoane ortodoxe. Lucrările realizate în aceste zile vor fi prezentate mâine în cadrul unui vernisaj la Baia Mare.

Manifestările „Zilele Nicolae Steinhardt” se vor încheia mâine, 30 iulie, cu lansarea primelor cinci volume din opera integrală Nicolae Steinhardt: „Jurnalul fericirii”, „Dăruind vei dobândi”, „În genul… tinerilor”, „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional” și „Articole burgheze”.

La acest eveniment de excepție vor participa: Înaltpreasfințitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Preasfințitul Justinian al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Justin Sigheteanul arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Silviu Lupescu – directorul Editurii Polirom, membrii Colectivului redacțional: Virgil Bulat, George Ardeleanu, Florian Roatiș, Ștefan Iloaie și multe alte personalități din viața culturală și literară.

Sursa: Radio Trinitas

Comentarii Facebook


Știri recente