Construită în anul 1936, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Remetea, județul Alba, a ajuns de-a lungul timpului într-o stare avansată de degradare, astfel că în ultimii ani s-a cerut tot mai mult restaurarea edificiului. După ce în urmă cu trei ani a fost resfințită, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, duminică, 29 mai, Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a binecuvântat lucrările de pictură la iconostas, informează Radio Renașterea.
Acest locaș de rugăciune a fost construit în anul 1936 și sfințit trei ani mai târziu de Preasfințitul Nicolae Colan, Episcop al Clujului. Lucrări de renovare au fost executate în urmă cu câțiva ani, potrivit declarațiilor părintelui paroh Ioanichie Cercel: „Biserica este zidită în formă de cruce, cu trei turle și îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Biserica a necesitat lucrări de reabilitare, acestea fiind executate între anii 2005-2007, fiind resfințită în anul 2008, de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei, pe atunci Arhiepiscop al Alba Iuliei”.