Slujbă arhierească la Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla”

Sute de credincioși au participat ieri, 22 martie a.c., la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Schitul „Sf. Teodora de la Sihla”, din localitatea Moțca, Codrii Pașcanilor. Schitul aparține Mănăstirii Sihăstria și face parte din Protopopiatul Pașcani. Din soborul preoților care a slujit alături de Înaltpreasfințitul Teofan a făcut parte și Pr. Pavel Postolachi, protopop al Protoieriei Pașcani. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre semnificația Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. „Puterea pentru a purta crucea o primim prin Sfânta Biserică și prin dumnezeieștile ei Taine. Prin Botez, omul primește tărie să poarte crucea, să urce pe dealul Golgotei, pentru a avea parte de Tabor, adică de lumină, și de înviere, adică de viață veșnică. Astăzi suntem chemați să ne apropiem de cruce, să o sărutăm cu evlavie. Este necesar să ne apropiem de cruce cu frică, cu cutremur, cu lacrimă, cu suferință și durere, pentru a înțelege pe dinlăuntru taina suferinței cea purificatoare de răul pe care mândria, dar și alte păcate, îl așază la rădăcina sufletului nostru”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan. A urmat hirotesirea întru protosinghel a ieromonahului Ieronim Cozma, starețul schitului de la Codrii Pașcanilor. Pr. protopop Pavel Postolachi a mulțumit Înaltpreasfințitului Teofan pentru că a slujit în biserica ocrotită de „Sfânta Teodora de la Sihla”, al cărei acoperiș a ars în urmă cu doi ani de zile. „Trebuie să ne îndreptăm mai mult pașii către această sfântă biserică pentru a putea fi reconsolidată, rezidită, reacoperită, ca să-și capete frumusețea ce a avut-o în timp”, a spus Părintele protopop. Înaltpreasfințitul Teofan a mers apoi la câteva parohii din Protopopiatul Pașcani, pentru a se întâlni cu enoriașii și pentru a oferi bisericilor antimise.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente