Slujbă arhierească la Parohia Viziru de Jos, județul Brăila

În Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Viziru de Jos din Protoieria Însurăței, județul Brăila, după cum ne informează edj.ro. Prezența celor doi ierarhi a fost primită cu multă bucurie și entuziasm atât de credincioșii din localitate, de membrii Consiliului și Comitetului parohial, în frunte cu pc. pr. ic. stavr. Bănică Simeon Sică, cât și de reprezentanții autorităților locale. Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de către Corul de copii al parohiei, înveșmântați în straie de sărbătoare specifice locului, mulți dintre ei participanți și la programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”.

Parohia Viziru de Jos, situată în câmpia Bărăganului, este cunoscută prin frumoasele activități liturgice, misionare și cultural-folclorice pe care pc. pr. paroh Bănică Simeon Sică le desfășoară cu copiii și tinerii din localitate. Începând cu anul 1996, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, aici au fost organizate întâlniri cu studenții membri ai ASCOR din filalele Galați și Brăila, iar din 2002 a continuat cu taberele tematice pentru copiii din comuna Viziru, dar și din parohii învecinate.

Tema taberei din acest an este „Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor” și cuprinde activități religioase, prin participarea activă a copiilor la slujbele religioase și la Sfânta Liturghie; activități cu caracter etno-folcloric, în cadrul cărora copiii învață dansuri populare și intonează cântece folclorice și patriotice; activități sportive și de divertisment, având drept scop redescoperirea valorilor spirituale românești și a tradițiilor poporului nostru.

Anul acesta taberei de copii din Viziru i s-a alăturat și Tabăra Națională pentru Creație, organizată de ASCOR „Sf. Ap. Andrei” – Galați, la care au fost invitați să participe studenți din principalele centre universitare din țară, aceștia fiind găzduiți de către sătenii extrem de inimoși de aici. În cadrul taberei, având drept generic „Maica Domnului – ocrotitoarea familiei”, studenții ascoreni beneficiază de cursuri de muzică bizantină, pictură și iconografie, gastronomie tradițională, dezbateri interactive pe teme religioase, ateliere de creație, pe teme de tradiții artă populară, participare la viața comunității și la sfintele slujbe care se oficiază zilnic (Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului, Utrenia și Sf. Liturghie etc.).

Comentarii Facebook


Știri recente