Slujbă arhierească la Mănăstirea Mraconia din Episcopia Severinului și Strehaiei

În Duminica Lăsatului sec de brânză, sau a Izgonirii lui Adam din Rai, Mănăstirea Mraconia va primi vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Chiriarhul locului va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de ierei și diaconi și va binecuvânta obștea sfântului așezământ monahal, după cum informează episcopiaseverinului.ro.

Sfânta Mănăstire se află pe șoseaua Orșova-Moldova-Nouă, în Valea Mracunei din apropierea comunei Ogradena Veche, acolo unde este situată o veche mănăstire, numită ‘Mracuna’. Vechiul lăcaș ‘stă’ ascuns într-un loc pitoresc în fața fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află ‘tabula Traiana’. În apropiere sunt ‘Cazanele’, cea mai frumoasă și fermecătoare porțiune a Dunării.

Construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I a făcut ca, în 1967, așezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate, cu timpul, de ape.

În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Acad. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se reînființează acest așezământ.

În ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008 s-a aprobat transformarea mănăstirii Mraconia din mănăstire de călugări în mănăstire de călugărițe.

Comentarii Facebook


Știri recente