Luni, 2 iulie 2012, când Biserica noastră l-a prăznuit pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dobrovăț, ultima ctitorie a domnitorului mușatin. Bucuria sărbătorii a fost întregită de hirotonia diaconului Sergiu Tudose întru preot, pe seama parohiei Zmeu din comuna Lungani, Protopopiatul Pașcani, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Mănăstirea Dobrovăț din Iași și-a prăznuit ctitorul, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, în prezența Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, în sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor, alături de starețul Mănăstirii Dobrovăț, protos. Chesarie Codreanu, au mai făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, pr. Mihail Roșu, protopop al Protopopiatului Iași III, diac. Nicolae Hulpoi, director Doxologia Media, alături de mai mulți stareți ai mănăstirilor din județul Iași. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți teologi ai Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași. În timpul slujbei Sfintei Liturghii, IPS Teofan l-a hirotonit întru preot pe diaconul Sergiu Tudose, pe seama parohiei Zmeu din comuna Lungani, Protopopiatul Pașcani.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor după rostirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a vorbit despre viața și mărturisirea credinței a celui ce a fost domnitorul Moldovei între anii 1457-1504, Sfântul Ștefan cel Mare. ‘Sfântul Voievod Ștefan a fost numit încă din timpul vieții sale și este numit și acum ‘cel Mare’, aceasta fiindcă a zidit multe biserici și mănăstiri și a apărat țara de năvălirile străine, dar în conștiința Bisericii el este mare pentru că în pofida multor slăbiciuni pe care le-a avut, în special în timpul tinereții, Măria Sa Ștefan a fost un om al Evangheliei, pentru că a fost uns ca domn în Joia Mare, pentru că l-a avut ca duhovnic pe marele îndrumător de suflete Sfântul Daniil Sihastrul și a fost cel mare pentru că înainte și după bătălii postea el și toată oștirea lui, încredințându-se milostivirii lui Dumnezeu, și nu forțelor armelor și armatelor sale. Sfântul Voievod Ștefan a fost la înălțime din punctul de vedere al Evangheliei lui Hristos și pentru că a avut conștiința propriilor slăbiciuni, lucru rar întâlnit la oamenii mari. Un sfânt al Bisericii noastre a mărturisit că ‘mai mare este a-ți vedea păcatele proprii decât a învia morții’, pentru că a recunoaște starea de păcat în care te afli este începutul stării de pocăință și începutul stării de desăvârșire. Or, acest lucru l-a făcut întocmai Sfântul Voievod Ștefan, om mare întru cele ale neamului, om mare întru cele ale Bisericii, om mare în ceea ce privește stăruința lui și a poporului pe care l-a condus în dobândirea împărăției cerurilor’, a subliniat IPS Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii a urmat cuvântul starețului Mănăstirii Dobrovăț, protos. Chesarie Codreanu, care a mulțumit Înalt Preasfințitului Teofan, preoților și credincioșilor pentru prezența și împreuna-rugăciune, oferindu-i Mitropolitului Moldovei și Bucovinei o icoană cu Sfântul Ștefan cel Mare.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au primit rugăciunea de dezlegare rostită de IPS Teofan. Sărbătoarea hramului Mănăstirii Dobrovăț s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au fost invitați toți cei prezenți.